În noaptea de 10 august 1905, la ora 21:45, cerul înstelat al orașului s-a aprins într-un mod de-a dreptul înfricoșător. Un incendiu devastator izbucnit în centrul orașului Baia Mare s-a extins cu o viteză uluitoare, înghițind clădiri emblematice ale vremii: Marele Hotel, Primăria de Vest și clădirea Prugberger, cu toate spațiile comerciale de la parter. La doar câteva zile după tragedie, avocatul băimărean Stoll Béla scria în ziarul local Nagybánya és Vidéke un text de o sinceritate tăioasă: o critică dură la adresa administrației, un semnal de alarmă privind nepăsarea publică, dar și un plan vizionar de reconstrucție a orașului.
Citiți mai jos mărturia unui martor direct al evenimentelor de acum mai bine de un secol!
„Orașul nostru a trecut prin vremuri grele și a avut de înfruntat multe vitregii în trecut, dar se pare că nu am ajuns încă la capătul necazurilor. Dacă nu suntem atenți și dacă toți fiii devotați și neinteresați ai orașului nu își dau mâna pentru binele comun, patrimoniul nostru public se va ruina sub greutatea unei administrări defectuoase și a acestor lovituri neprevăzute.
În noaptea de 10 august, la ora 21:45, incendiul izbucnit la începutul străzii Kossuth a luminat înfricoșător cerul înstelat. Din păcate, întârzierea semnalului de alarmă a făcut ca pompierii să ajungă mult prea târziu la fața locului. Astfel, pârjolul a prins putere și s-a extins ca o văpaie scăpată de sub control de-a lungul străzilor.
Au fost făcute scrum casele Göbel și Svaiczer, Marele Hotel al orașului, vechiul tribunal (devenit între timp Primăria de Vest), precum și clădirea municipală cunoscută sub numele de Prugberger, cu toate spațiile comerciale aflate la parterul acesteia.
A fost înfiorător de privit acel pârjol dezlănțuit, iar mulțimea adunată urmărea cu sufletul la gură eforturile de salvare de la colțurile casei Farkas și ale mănăstirii minorite. Dacă focul ar fi trecut și de acel punct, cu greu s-ar mai fi putut salva ceva în cale.
Incendiul în sine oferă o imagine deprimantă, însă și mai trist a fost să vezi sosirea târzie a pompierilor oficiali, precum și intervenția lor haotică și lipsită de orice tactică. Opinia publică atribuie acestei dezorganizări faptul că focul a reușit să traverseze strada Kossuth; dacă s-ar fi intervenit imediat pentru protejarea acoperișului Marelui Hotel dinspre stradă, ansamblul de clădiri al orașului ar fi fost, cel mai probabil, salvat.
Conform vechiului nostru regulament voluntar, la fața locului trebuia să acționeze o comisie de urgență care, din afara raionului afectat, să observe dinamica incendiului și să coordoneze apărarea având o imagine de ansamblu. Aceasta a lipsit cu desăvârșire. Fără o coordonare clară, fără un comandament care să evalueze situația și fără echipe care să execute ordinele, acțiunea pompierilor oficiali a fost una lipsită de cap. Totuși, după ce acoperișurile au fost mistuite, aceștia au lucrat cu râvnă pentru stingerea focarelor interioare și a jeraticului, o muncă uriașă și extrem de obositoare la etajele superioare. În timpul intervenției s-a înregistrat o fractură de braț și două răniri ușoare, îngrijite pe loc de medicul-șef.
Pe vremuri, publicul larg lua parte mult mai activ la astfel de intervenții. Prin urmare, nu putem decât să dojenim faptul că un asemenea dezastru a fost privit mai mult ca un spectacol, în loc ca fiecare să ajute la stingerea focului după propriile puteri. Oamenii de la pompe, epuizați, cereau ajutoare; gura-cască erau destui, dar prea puțini s-au oferit voluntari pentru munca grea. S-a dovedit încă o dată cât de înțelept procedau bătrânii noștri când fiecare stradă avea propriul decurion (supraveghetor), prin care se asigurau schimburi regulate și echitabile de ajutoare. În schimb, întreaga noastră recunoștință se îndreaptă către echipa de pompieri voluntari din cadrul mineritului, care a făcut o treabă excelentă și a tăiat calea focului ce trecuse deja la etaj, pe colțul străzii Lakatos.
Pagube materiale uriașe au suferit Göbel Imre, moștenitorii Ilkei Svaiczer, precum și chiriașul Marelui Hotel, care, după ce investise sume considerabile în amenajare, a rămas acum fără acoperiș deasupra capului și fără afacere.
Cei din Baia Sprie au fost surprinși să primească o cerere de ajutor de la pompierii noștri, deoarece ei nu au o brigadă de pompieri, locul acesteia fiind luat de rețeaua de apă curentă. Ei ne-ar fi pus bucuroși apa la dispoziție pentru salvare, așa cum au făcut-o când le-a luat foc biserica.
Apă curentă! De câte ori nu s-a pomenit astăzi despre ea! Într-adevăr, dacă în trecut nu s-ar fi blocat acest proiect, oare am mai fi avut parte de pagubele de astăzi? (Notă a redacției: Ministerul a fost cel care a blocat proiectul, noi îl votasem deja).
Este o ironie a sorții: după 27 de ani de lupte, chiar în această după-amiază, în ședința comisiei de arhitectură, s-a dezbătut problema rețelei de apă curentă și s-a recomandat în unanimitate Adunării Generale să deblocheze situația, împuternicindu-l pe primar să obțină aprobarea de la Ministerul de Interne.
Pagubele de astăzi sunt greu de evaluat pentru bugetul orașului, dar odată ce nenorocirea s-a produs, trebuie să ne facem calculele și să ne adaptăm acestei situații dificile. Doar printr-o economie drastică și prin maximizarea veniturilor publice vom putea proteja bietul nostru oraș. Experimentele nu își mai au locul! Am văzut clar ce a însemnat organizarea oficială a pompierilor, la fel ca desființarea poliției locale – situația a devenit mult mai grea și mai păguboasă decât speram.
Anul trecut am cheltuit 10.000 de coroane pentru modernizarea hotelului, iar acum clădirea se înalță mutilată spre cer. De asemenea, vechea primărie a fost renovată cu cheltuieli mari și acum necesită alte investiții. Va trebui să construim din nou! Și dacă tot trebuie să o facem, n-ar fi oare înțelept să reconstruim întregul ansamblu de clădiri – hotelul și primăria – într-un mod integrat, astfel încât să punem capăt acestui lanț nesfârșit de investiții păguboase?
Ar fi frumos, dar din ce bani? Suntem îndatorați până peste cap. Capitalul rămas din obligațiuni este blocat ca garanție bancară, iar partea disponibilă nu acoperă nici măcar costurile rețelei de apă și ale canalizării. Prin urmare, va fi nevoie de un nou împrumut, căci prețul lemnului din pădurea noastră a scăzut. Totuși, după incendiul de astăzi, cu greu s-ar mai găsi cineva care să se opună sacrificiului financiar pentru rețeaua de apă curentă.
Viața unui oraș este veșnică, iar un oraș care nu înaintează rămâne în urmă. Oricât de tristă ar fi situația, trebuie să găsim soluții. Putem începe prin a stabili că orice post rămas vacant în mod natural nu va fi reocupat imediat, ci va fi analizat de comisia de reorganizare. Eventual, prin modificarea regulamentului municipal, vom urmări reducerea numărului de funcții pentru a diminua cheltuielile și a distribui munca echitabil. Este totuși prea mult ca un oraș atât de mic să plătească și să angajeze 135 de persoane fără a avea o gospodărire eficientă.
Exista și alte idei favorabile. Dacă luăm în calcul faptul că rentabilitatea casei noastre de economii nu mai este ce a fost, a venit timpul pentru o reformă: am putea retrage capitalul social, garantând sumele orașului prin cauțiune, plătibilă treptat din jumătatea profitului anual. Astfel s-ar elibera fondul de garanție de 500.000 de coroane. Cu acești bani am putea rezolva definitiv problema terenurilor Marelui Hotel, ale Primăriei de Vest și ale proprietății Prugberger. Pe o parte s-ar putea ridica hotelul, pe cealaltă primăria, la parter spații comerciale, iar în curtea interioară o sală mare multifuncțională – ba chiar, după modelul cazinoului din Oravița, s-ar putea amenaja un mic teatru sau, cu sprijinul statului, un muzeu. O altă variantă ar fi ca orașul să renunțe la administrarea hotelului și să vândă actuala Primărie de Est pentru a fi folosită de mediul privat.
Fără astfel de măsuri, vom privi mult timp la aceste mormane de dărâmături, ca la Zalatna (Zlatna), pentru că după loviturile primite nu ne permitsem nici să construim, nici să întreținem două primării.
Această lovitură a sorții să ne fie învățătură! Să ne determine să slujim acest oraș cu dăruire totală, să-l scoatem din impas și să facem din Baia Mare din „orașul proiectelor” un oraș al faptelor.”
Foto David Lajos
Leave a Reply